A trecut încă un an, iar Parisul continuă să-mi ofere mai mult decât mă așteptam vreodată de la un oraș. Pe lângă sesiunile interminabile de la facultate, proiecte care par să consume tot oxigenul din cameră și nopți albe de învățat, am dat peste ceva cu totul neașteptat. O descoperire care a reaprins flacăra aia veche, pe care o simțisem cândva, de căutare a adevărului, dincolo de aparențe. S-a întâmplat în biblioteca universității, un labirint de rafturi și cărți vechi. Căutam materiale pentru un proiect, dar am dat, întâmplător, peste niște referințe bizare, ascunse în subsolul unor lucrări de istorie. Așa am început să descopăr un fir roșu care ducea spre… organizații secrete. Nu una, ci mai multe. ...

A mai trecut un an. Încă un an de la ultima postare, un an plin, intens, obositor, dar și cu momente de o claritate uimitoare. Sunt prins până peste cap cu facultatea, cu proiecte care par să se înmulțească exponențial, cu sesiuni de învățat care se întind până în zori. Petrec mai mult timp în biblioteca universității decât în propriul meu apartament. Rânduri de cărți, miros de hârtie veche și șoapte discrete – cam asta e coloana sonoră a vieții mele în ultima vreme. ...

A trecut aproape un an de când n-am mai scris nimic pe aici. De când aia cu dial-up-ul și cu plecarea. Un an de când am părăsit România pentru Paris. Acum sunt prins până peste cap cu facultatea, iar timpul parcă zboară altfel aici. Parisul: Un Mozaic de Voci și Fețe Noi Când am ajuns, am fost șocat. Nu am mai văzut atâta lume deodată, și mai ales, atâta diversitate. Străini de peste tot. Negri, da, nu mai văzusem niciodată negri atât de aproape, în număr așa de mare. Marocani, algerieni, chinezi, africani sub-saharieni… toate națiile par să se fi adunat aici. E fascinant, un mozaic cultural incredibil, dar e și incredibil de aglomerat. Uneori te simți pierdut în valul ăsta de oameni, de voci, de zgomote. ...

E o toamnă ploioasă la București, una din acelea care te fac să te gândești la plecare. Și, pentru mine, plecarea e iminentă. Am luat o decizie majoră, una care-mi dă și emoții, și un sentiment de libertate: voi emigra din România. Destinația? Paris, Orașul Luminilor. Sau, cine știe, poate și al Iluminaților, așa cum îmi place mie să glumesc, dând ochi peste cap la vechile teorii conspiraționiste. E orașul unde a început o revoluție… și simt că și pentru mine e vremea unei revoluții personale. ...