Un nou an, o nouă eră, cel puțin așa se simte. De la 1 ianuarie 2007, România a intrat oficial în Uniunea Europeană. Toate televiziunile au rulat imagini cu artificii, cu zâmbete și cu politicieni vorbind despre un viitor luminos. La Paris, pe unde sunt eu de câțiva ani, știrea a fost notată, dar nu cu aceeași efervescență. Pentru mine, Sorin, și pentru mulți alți români plecați prin lume, evenimentul vine cu un amestec ciudat de speranță, scepticism și o doză de resemnare.

Poate că acum, cu apartenența la UE, lucrurile vor începe, în sfârșit, să se schimbe acasă. Poate că va fi mai ușor. Poate că vor apărea noi oportunități, că salariile vor crește, că infrastructura se va îmbunătăți, că sistemul va deveni mai transparent. Acestea sunt speranțele care ne animă pe toți, indiferent unde ne aflăm. Visul unei Românii prospere, la care am aderat cu toții, pare acum mai aproape.

Însă, din experiența mea de aici, din inima Europei Occidentale, văd că procesul e lent și plin de capcane. Oamenii tot migrează. Văd constant fețe noi, români care vin aici în căutarea unei vieți mai bune, a unui loc de muncă decent, a unei șanse la o educație pe care acasă n-au găsit-o. Aderarea la UE nu a oprit migrația; pare că, dimpotrivă, a facilitat-o. Barierele administrative sunt mai puține, granițele mai deschise, dar problemele fundamentale rămân.

Trăind aici, la Paris, am învățat să privesc lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Orașul acesta, cu toată aglomerația și diversitatea sa, m-a deschis către noi idei, către noi căutări. Organizațiile acelea secrete, discuțiile despre sens, despre adevărurile ascunse – toate par să capete o greutate și mai mare în contextul acestor schimbări geopolitice. Când o țară întreagă se aliniază la un bloc economic și politic, te întrebi ce influențe invizibile lucrează în spatele cortinei. Cine sunt, de fapt, “Țesătorii Fatalității” care trag sforile la nivel macro?

Acum, când România e oficial în UE, simt o ușurare, dar și o neliniște. Mă întreb dacă această schimbare fundamentală va aduce cu adevărat prosperitatea și liniștea mult-dorite, sau dacă va aduce doar alte provocări, alte iluzii. Drumul spre adevăr este lung și plin de obstacole, iar drumul României, se pare, abia a început să-și schimbe direcția. Rămâne de văzut dacă va fi o schimbare în bine, sau doar o altă etapă în căutarea noastră perpetuă.