Nu voi uita niciodată sunetul ăla. Zgomotul ăla straniu, aproape muzical, al modemului dial-up care se conecta. Sfrrrrrr-clic-bip-biiiiip-clac-sfrrrrrr… și dintr-o dată, o lume întreagă se deschidea în fața mea, pixel cu pixel, pe ecranul monitorului CRT. Era pe la sfârșitul anilor ‘90, începutul anilor 2000, iar internetul era, pentru mulți dintre noi, o magie pură. Pentru mine, Sorin Dumitrescu – sau Elysium, așa cum începusem să-mi spun online – a fost o revelație.

IRC-ul: Chat-ul Global și Primele Conexiuni Adevărate

E-mailurile erau faine, site-urile încărcau greu, dar adevărata revelație a fost IRC-ul (Internet Relay Chat). Când am descoperit că pot vorbi în timp real cu oameni din alte țări, din toată lumea, a fost absolut fascinant! Dintr-o dată, limitările geografice nu mai existau. Puteam discuta cu un tip din Suedia despre muzică, cu o fată din Japonia despre anime, sau cu un canadian despre tehnologie. Era o libertate de expresie și o conexiune instantanee pe care nu o mai întâlnisem.

Am învățat rapid cum funcționează canalele, comenzile. Curând, m-am scufundat atât de adânc încât am început să-mi scriu propriile roboți de IRC. Nu erau cine știe ce, dar aveau comenzi amuzante, răspundeau la glume, jucau trivia simplă. Ba chiar am făcut și un bot care făcea “flood” pe canalele unde voiam să deranjez prietenii, doar de distracție. Era un teren de joacă digital, unde puteai fi cine voiai și unde regulile erau încă în curs de stabilire.

Serile la Internet Cafe și Întâlnirile cu Necunoscuți

Îmi amintesc serile petrecute la internet cafe. Zeci de monitoare într-o sală plină de fum (pe atunci se fuma peste tot!), zgomotul tastaturilor și foșnetul ventilatoarelor de la computerele vechi. Era un hub social, o extensie a sufrageriei mele. Acolo, în carne și oase, îmi întâlneam alți “colegi” de pe IRC, oameni pe care îi cunoșteam doar prin nickname-uri și rânduri de text. Era o senzație ciudată, dar electrizantă, să dai față în față cu cineva cu care ai împărțit gânduri și glume în nopți târzii.

Și, da, au fost și “lipeli”. Mici povești de dragoste sau aventuri trecătoare care începeau cu un “Hi, ASL pls?” pe chat și se terminau cu o cafea reală. Erau vremuri mai simple, mai inocente, cred. Sau poate doar eram eu mai inocent.

Internetul e Mai Mult Decât O Simplă Tehnologie.. O Poartă

Chiar și acum, când internetul e peste tot, în buzunarul fiecăruia, și dial-up-ul e doar o amintire amuzantă, încă simt acea scânteie de la început. E ceva cu internetul ăsta… ceva mai mult decât o rețea de computere. E un spațiu al posibilităților, al conexiunilor neașteptate, al informației care te poate duce pe căi nebănuite. Și, cine știe, poate chiar și spre adevăruri ascunse.

Pe vremea aia, nu știam, dar acele discuții online, acea libertate a informației pe care o găseam, erau, într-un fel, un preambul. O pregătire pentru ce avea să vină. O pregătire pentru căutările mele, pentru Tesătorii Fatalității, pentru tot ce am descoperit ulterior alături de Contele Solomon. Am înțeles de atunci că, chiar și în haosul digital, există ordine, există rețele invizibile. Și, uneori, cele mai importante conexiuni se fac în locurile cele mai neașteptate, la capătul unui server IRC.

Rămâneți conectați. Și, cine știe, poate că și acum, în anumite colțuri ale internetului, se mai întâlnesc minți libere, la fel cum o făceam și noi odată. Un exemplu? Vă las un indiciu: irc://irc.gnosisarcanum.org:6697/