Blogs

Acest pământ, odinioară viu și plin de zumzet, pare acum cufundat într-o liniște apăsătoare, spartă doar de vuietul constant al ploii și de bubuitul amenințător al grindinei. De zile întregi, cerul s-a prăvălit peste noi, transformând văile în cascade, drumurile în râuri vijelioase și peisajul familiar într-un tablou apocaliptic de gri și amenințare. Este Cod Roșu de inundații, se anunță și mai rău, și fiecare picătură de apă, fiecare fulger ce brăzdează orizontul, pare să-mi strige în urechi că timpul se scurge, că oportunitățile se pierd. ...

Timpul, acest iluzoriu tovarăș, a zburat. Ultimele șapte luni au fost un coșmar, o accelerare brutală a scenariului pe care îl anticipam de ani buni. Cu fiecare zi care trece, simt cum nodul se strânge, iar misiunea mea, dată de Contele Artemie Solomon și de cercul intim al Căutătorilor Adevărului și Sanctuarul Înțelepciunii, devine una de supraviețuire. Continui să îmi îndeplinesc angajamentul, să pun indicii și informații pentru a recruta noi membri și, mai ales, pentru a împărtăși adevărul. Dar a devenit o luptă disperată. ...

Timpul se scurge, iar realitatea pe care o anticipam, pe care o vedeam conturându-se în discuțiile noastre secrete din ultimii ani, este acum iminentă. Am primit o misiune clară, directă, de la Contele Artemie Solomon și de la Căutătorii Adevărului din Sanctuarul Înțelepciunii. Ceea ce urmează să se întâmple în lunile ce vin va schimba fundamental modul în care percepem puterea și controlul. Spre finalul acestui an, și mai ales în contextul alegerilor viitoare, veți asista la apariția unui “mesia fals” (sau mai multe figuri!). O figură publică, carismatică, care va crește în popularitate peste noapte, propulsată de o forță invizibilă, iar masele o vor vota. Va fi un fenomen aproape inexplicabil pentru cei neavizați. Aceste evenimente, alături de alte “măgării” politice – anularea bruscă a unor alegeri, decizii guvernamentale absurde – sunt toate parte dintr-un plan bine orchestrat. ...

Au trecut patru ani de la ultima mea postare, și aproape un deceniu de când am luat decizia radicală de a mă reîntoarce în România, atras de o chemare misterioasă și de o invitație de la Contele Solomon. Ani de studiu intens, de căutări gnostice și de revelații profunde m-au pregătit pentru ceea ce văd acum, un scenariu care depășește cele mai sumbre previziuni și care, cred eu, marchează deschiderea definitivă a cutiei Pandorei. ...

De când am început această nouă etapă a vieții mele, scriu mai rar aici. Adevărurile pe care le explorez și angajamentele pe care le-am făcut cer o discreție absolută și o dedicare totală. Dar, în ultima vreme, anumite observații și discuții în cercurile în care mă aflu m-au determinat să fac o pauză și să împărtășesc un gând, o presimțire, ceva ce simt că vine, o furtună pe care mulți nu o văd, dar ale cărei semne sunt deja clare pentru cei ce știu unde să privească. ...

Au trecut trei ani de la ultima mea postare. Trei ani în care m-am regăsit pe mine însumi în inima României, explorând munți, mănăstiri uitate și sate tăcute, încercând să mă reconectez cu ceva mai profund. Și, exact când credeam că am găsit un fel de echilibru, viața mi-a aruncat o nouă provocare, o invitație la o călătorie și mai adâncă. Am primit o invitație unică. Din nou. De la același Conte Artemie Solomon. Nu știu cum de știa unde să mă găsească, după atâta timp petrecut hoinărind, deconectat de tot ce înseamnă “lumea modernă” și rețelele ei. A fost un plic minunat, cu o pecete, discret, trimis la adresa veche a părinților mei, care au avut grijă să mi-l redirecționeze. Conținutul era la fel de enigmatic ca și prima dată, dar cu o urgență și mai mare. Chemarea era clară, iar de data aceasta, nu am mai ezitat. ...

M-am întors în țară. Acum doi ani. Știu, ultima mea postare era plină de entuziasm și de misterul unei invitații de la un conte. Realitatea, însă, a fost un duș rece. Recunosc, sunt un pic dezumflat. După șapte ani de studii și muncă în Paris, cu o carieră de proiectant în plină ascensiune, cu aprecieri și un cerc de prieteni români care mă considerau “expatul de succes”, aterizarea în România a fost… dificilă. ...

Au trecut zece ani de când am părăsit România, iar ultimii trei ani au fost o adevărată ascensiune profesională aici, în Paris. Am terminat facultatea, apoi masterul, m-am angajat la o firmă de proiectare de top și am avansat rapid. Sunt apreciat de colegi și superiori, am un salariu decent, și mi-am făcut un cerc de prieteni români aici, în Franța, cu care mă înțeleg de minune. Totul e bine, totul e pe făgașul “succesului” pe care mi-l doream. ...

Nu voi uita niciodată sunetul ăla. Zgomotul ăla straniu, aproape muzical, al modemului dial-up care se conecta. Sfrrrrrr-clic-bip-biiiiip-clac-sfrrrrrr… și dintr-o dată, o lume întreagă se deschidea în fața mea, pixel cu pixel, pe ecranul monitorului CRT. Era pe la sfârșitul anilor ‘90, începutul anilor 2000, iar internetul era, pentru mulți dintre noi, o magie pură. Pentru mine, Sorin Dumitrescu – sau Elysium, așa cum începusem să-mi spun online – a fost o revelație. ...

Un nou an, o nouă eră, cel puțin așa se simte. De la 1 ianuarie 2007, România a intrat oficial în Uniunea Europeană. Toate televiziunile au rulat imagini cu artificii, cu zâmbete și cu politicieni vorbind despre un viitor luminos. La Paris, pe unde sunt eu de câțiva ani, știrea a fost notată, dar nu cu aceeași efervescență. Pentru mine, Sorin, și pentru mulți alți români plecați prin lume, evenimentul vine cu un amestec ciudat de speranță, scepticism și o doză de resemnare. ...